Circulația substanțelor în organism

                                                                  Inima:
 

        Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind situată în cutia toracică. Are un rol vital în circulația sîngelui și implicit în menținerea vieții.
       Circulația sîngelui este constituită din două circuite vasculare, complet separate :

• circulația sistemica/ marea circulație;
• circulația pulmonară/ mica circulație.

      Deci circulația este dublă (are două circuite) și completă ( sîngele încărcat cu oxigen nu se amestecă cu sîngele încărcat cu dioxid de carbon).

   Miocardul se contractă ritmic și automat. Contracțiile inimii se numesc sistole, iar relaxările diastole.Noi toți percepem această activitate a miocardului ca “batăi” ale inimii (aproximativ 70 pe minut). Perioadele de relaxare a miocardului sunt mai lungi decît cele de contracție. Acest lucru face ca inima să bată o viată intreagă fară să obosească

                   Inima deservește două “circuite^”, care reprezintă mare și mică :

    Circulația mare (inima – corp – inima) începe în ventriculul stîng prin artera aortă care transportă sîngele cu Oxigen și substanțe nutritive spre țesuturi și organe. De la nivelul acestora, sîngele încărcat cu oxid de carbon este preluat de cele două vene cave( cava superioară și cava inferioară) care îl duc în atriul drept.

   Circulația mică (inima – plămîni – inima) începe în ventriculul drept prin trunchiul arterei pulmonare, care transportă spre plămîn sînge cu oxid de carbon. Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, care duc sîngele cu oxid de carbon spre rețeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează alveolelor care îl elimină prin expirație. Sîngele cu Oxigen este colectat de venele pulmonare, cîte două pentru fiecare plămîn. Cele patru vene pulmonare sfîrșesc în atriul stîng.

                    Vase sangvine

    Acestea sunt arterele, arteriorele, capilarele sangvine, venulele si venele. Arterele sistemice, care iau naștere din aortă, conduc sîngele oxigenat provenit din ventriculul stîng al inimii pînă la mușchi și diferitele organe pentru a le aduce oxigen și substanțe nutritive. Ele se împart în multiple arteriole, apoi într-o infinitate de capilare, la nivelul cărora se efectuează schimburile dintre sînge și celule. Pornind de la celule, capilarele se unesc pentru a forma venule, care la rîndul lor converg pentru a constitui vene de calibru din ce în ce mai mare; ansamblul venelor sistemice se varsă în venele cave superioară și inferioară, care se varsă în auriculul drept, aducînd astfel inimii drepte sîngele albastru desaturat, care a pierdut o parte din oxigen sau în contact cu celulele. În mod analog, artera pulmonară, porniăa din ventriculul drept, se împarte în două ramuri mari, care, la rîndul lor, dau naștere unor ramuri din ce în ce mai mici, conducînd sîngele dezoxigenat spre cei doi plămîni; arteriorele pulmonare se împart, la raîdul lor, îtr-o infinitate de capilare, la nivelul cărora se efectuează, între sînge și aerul alveolelor pulmonare, schimburile gazoase care permit oxigenarea sîngelui si eliminarea dioxidului de carbon. Capilarele pulmonare se unesc pentru a forma venele, apoi vene de calibru mai mare care converg spre cele patru vene pulmonare, care se varsă în auriculul stîng. 

                                          Care sînt cauzele bolilor de inimă?

      Stresul constant și anxietatea, resentimentele, gelozia, frica, furia, reprimarea emoțiilor, traumele emoționale, dieta săracă, obezitatea, diabetul, reumatism și bolile de ficat sînt factorii care provoacă boli cardiovasculare. Totodată, printre cele mai cunoscute cauze ale bolilor de inimă se numără fumatul, alimentația bogată în grăsimi, carnea roșie și sarea, consumul de alcool și sedentarismul.

                        Care sînt semnele și simptomele bolilor cardiovasculare?

   Simptomele depind de anumite cauze, gravitatea și de tipul bolii și de multe ori se manifestă asimptomatic. În anumite cazuri, semnele unei boli de inimă pot fi:

1. dureri în piept, de multe ori asociate cu angină pectorală sau un atac de cord;
2. dureri de tip junghi în piept – un simptom frecvent de pericardită;
3. senzație de emoție dezordonată, cunoscut sub numele de ritm cardiac;
4. dificultăți de respirație;
5. retenția de lichide în picioare, glezne, abdomen, inimă sau plămîni;
6. slăbiciune, amețeli sau leșin.

                                                 Cum prevenim boala?

            Se știe că este mult mai ieftin să previi o boală decît să o tratezi. Pentru cei care sînt predispuși la bolile cardiovasculare, există o sumedenie de sfaturi care odată respectate, te scutesc de suferință.
Dacă fumați, este recomandat să aruncați țigările la coșul de gunoi, înlocuindu-le cu exerciții fizice. Activitatea fizică întărește inima și vasele sanguine, reduce stresul, și, în practică, reduce tensiunea arterială, în timp ce creșterea nivelului de colesterol se va normaliza.

            Consumul de lichide cu moderație poate reduce de fapt, riscul de boli de inima, așa că încearcă să consumi acei doi litri de apă zilnic.
Chiar și schimbările cele mai moderate în dieta și stilul de viață pot reduce semnificativ riscul de boli de inimă. Cei mai mulți oameni sunt conștienți de faptul că consumul de alimente cu conținut scăzut de colesterol, grăsimi saturate și sare pot ajuta la menținerea tensiunii arteriale, și reduce formarea de plăci grase sau depozite pe pereții vaselor de sînge. Totodată, vitaminele minerale și substanțe nutritive, cum ar fi magneziu, potasiu, ne pot proteja împotriva bolilor de inimă și bolilor arteriale.

                                                          Tratament

      Bolile de inimă sunt cronice, deci persistă toată viața. Ele pot fi controlate cu un tratament care reglează tensiunea arterială, ritmul cardiac și colesterolul, fie îmbunătățesc capacitatea de pompare a sîngelui. Este necesar un regim alimentar echilibrat și un mod sănătos de viață, iar o vizita periodică la medicul cardiolog este vitală pentru sănătatea  Dumneavoastră.

Aveți grijă de inima Dumneavoastră!

La biologie.Tema:Sistemul limfatic la om

                                                     
                                               Sistemul limfatic:

Fiecare celulă a organismului este scufundată într-un lichid din care își aruncă deșeuri. Acest mediu trebuie să aibă o compoziție stabilă pentru a garanta starea bună și funcționarea perfectă a celulelor. Echilibrul său se bazează pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul limfatic. Acesta colectează excedentul de limfă, fluid incolor eliberat de sânge, care se acumulează în țesuturi, și îl aduce la inimă. Limfa transportă substanțele nutritive și preia deșeurile celulare. Ea are drept sarcină transportul lipidelor și al moleculelor liposolubile, din intestin până în sânge.

Conține proteine, grăsimi, săruri minerale, iar compoziția sa se apropie de cea a plasmei, din care a rezultat. Compoziția și aspectul său diferă totuși după regiunea în care se găsește. Astfel, în intestine, limfa conține multe grăsimi și are un aspect lăptos. În ficat, ea este bogată în proteine.

Sistemul limfatic conține vase limfatice, ganglioni și organele limfoide repartizate în diverse regiuni ale corpului.

Amigdalele, apendicele vermicular și splina sunt organe limfoide. Ele servesc drept depozit pentru celulele de apărare, cum ar fi limfocitele, care pot astfel să intervină la apariția unei infecții.

Ganglionii limfatici sunt mici aglomerări celulare de formă rotunjită, cu diametrul de 10-15mm, distribuiți sub formă de ciorchini de-a lungul vaselor limfatice. Fiecare ganglion este compartimentat în mai mulți foliculi limfatici bogați în globule albe, cum sunt limfocitele și macrofagii. Limfa care pătrunde în ganglioni este filtrată de foliculi limfatici și debarasată de eventualii săi agenți infecțioși.

Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, în care abundă celulele de apărare. De formă rotunjită, ele sunt acoperite de o mucoasă. Se întâmplă frecvent ca ele să se umfle, în timpul unei angine. Celulele lor sunt în acest caz angajate într-o luptă încrâncenată împotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii pot atunci să-și mărească volumul și să fie palpați la nivelul gâtului, ceea ce înseamnă că vin în ajutorul amigdalelor.

Apendicele este situat între intestinul subțire și cel gros. Cu o lungime de 8 cm, are și el foliculi limfatici, care îi permit să ajute organismul la combaterea infecțiilor. Are totuși un rol minor, iar absența sa nu perturbă cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.

Alt organ limfoid, splina este situată în partea de sus a abdomenului și cântărește cam 150g la adult. Funcția sa principală este distrugerea globulelor roșii utilizate, dar ea joacă un rol important în sistemul imunitar. Splina cuprinde minusculii foliculi repartizați în două grupe: unii sunt compuși din limfocite imature, iar ceilalți din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor asigură funcțiile imune ale splinei, producând anticorpi.

Circulația limfei se face dinspre țesuturi spre sînge, prin intermediul valvelor și datorită contracției mușchilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa este captată în țesuturi de capilarele limfatice, al căror perete îl străbate, și condusă la ganglioni. După ce a fost filtrată, ea este evacuată spre spațiile interstițiale. Capilarele limfatice o colectează din nou pentru a o direcționa spre inimă. Limfa străbate tuburi din ce în ce mai importante: vase, trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului limfatic, care deversează limfa în sânge la nivelul venelor situate la baza gâtului. Limfa drenează astfel mediul intern, jucând rolul de supapă de „preaplin”.

Structura sistemului limfatic seamănă cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde în același timp vase și organe. Analogia se oprește aici pentru că, în sistemul limfatic, aceste două părți sunt total independente una de alta. Vasele limfatice vehiculează limfa spre inimă, în timp ce organele limfatice servesc la stocarea limfocitelor care asigură apărarea organismului.

Rețeaua limfatică este constituită în primul rând din vase prezente în toate țesuturile, între celulele și capilarele sanguine. Doar sistemul nervos central, oasele, dinții și măduva osoasă sunt lipsite de sistem limfatic.

Diametrul vaselor crește progresiv pe măsură ce limfa se apropie de inimă. Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale gâtului drenează limfa de la nivelul capului si al gâtului. Vasele regiunii abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale, cum ar fi stomacul, ficatul, pancreasul și intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului. Apoi intră în acțiune ganglionii care-și încep activitatea de epurare. Odată debarasată de particulele sale nocive, limfa pornește din nou spre alte vase limfatice înainte de a ajunge în circulația venoasă.

Cele mai mari vase din această rețea formează așa-numitele trunchiuri limfatice. Limfa care parvine la nivelul toracelui se împarte în două canale. Cele două canale deversează limfa filtrată în circulația venoasă, la baza gâtului, la punctul de joncțiune dintre vena jugulară internă și vena subclaviculară.

Spre deosebire de circulația venoasă, circulația limfatică funcționează fără a fi pompată. Aceasta e pusă în mișcare de contracțiile mușchilor scheletici. Ea se scurge variindu-și debitul în funcție de presiunile provocate de cavitatea toracică la fiecare inspir. Totuși, sistemul cardio-vascular participă în mare parte la această circulație, prin extremitatea tecilor conjunctive care învelesc toate vasele, fie că sunt sanguine, fie limfatice, comunicând acestora din urmă vibrațiilor primelor. Pulsațiile arterelor contribuie astfel direct la progresia limfei.

Contracțiile mușchilor netezi, situați în pereții canalelor limfatice, favorizează revărsarea finală a limfei în circulația venoasă. Din această cauză ea nu se scurge la fel de ușor și rapid ca sîngele. O activitate fizică nu poate decât să amelioreze circulația sa și deci drenajul subsțanțelor nocive.

      Sistemul limfatic are mai multe funcții esențiale comune cu sistemul sanguin. Cele două sisteme participă activ la homeostazie, echilibrul mediului intern. Ele reprezintă o modalitate de transport al principiilor nutritive și al deșeurilor dintr-un loc al organismului într-altul. Ambele dispun de mecanisme de apărare împotriva infecțiilor.                                                                                                                                                                                  

     Metode naturale de stimulare a sistemului                           limfatic:

Atunci cînd circulația limfei este afectată, apar blocaje și noduli limfatici, inflamații și plini cu lichid. Pentru a preveni acest lucru, pot fi luate cîteva măsuri pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului limfatic.

Respiră profund. Respirația profundă este cea mai eficientă măsură de stimulare a circulației limfei.

Fă mișcare. Atunci cînd mușchii și încheieturile se mișcă, și limfa este stimulată. Mișcarea stimulează astfel circulația limfei de-a lungului întregului organism. Pe de altă parte, sedentarismul afecteazaă sistemul limfatic.

Hidratează-te. Consmul adecvat de apă păstrează organismul hidratat si stimulează circulația limfei.

Ia suplimente naturale. Echinaceea sau extractul din ciuperci reiki stimulează sistemul limfatic și sistemul imunitar și protejează organismul de infecții și alte complicații.